Articole

În Iaşi se lucrează la acreditarea a încă patru produse tradiţionale

Până în prezent, în judeţ au fost acreditate ca fiind tradiţionale nouă produse.

Noile condiţii prin care un produs ajunge să fie înregistrat ca produs tradiţional dau bătăi de cap producătorilor ieşeni care fac în propria bătătură dulceaţă, zacuscă, plăcinte, produse din carne ori lactate. Pentru a ajunge să le vândă prin magazine ori la târguri, aceste produse trebuie să aibă acreditare de la Direcţia Judeţeană pentru Agricultură Iaşi (DAJ) şi să îndeplinească condiţiile din ordinul 724/2013 privind produsul tradiţional. În prezent, la noi în judeţ există nouă produse acreditate şi patru în curs de acreditare. Conform legii, un produs tradiţional înseamnă „un produs alimentar fabricat pe teritoriul naţional pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziţia lui aditivi alimentari, care prezintă o reţetă tradiţională, un mod de producţie şi/sau de prelucrare şi un procedeu tehnologic tradiţional şi care se distinge de alte produse similare aparţinând aceleiaşi categorii”.

În cadrul unei şedinţe care a avut loc ieri la DAJ şi la care au fost prezenţi toţi şefii de instituţii publice, în frunte cu prefectul, s-a discutat despre etapele prin care trece un produs pentru a putea fi acreditat. „În 2013 existau pe ţară 4.400 de produse tradiţionale, însă ajunsese să primească atestat şi procesatorii mari, aşa că s-au retras toate. Acum este mai dificil să obţii un astfel de atestat, în 2018, în toată ţara, există doar 600 de produse tradiţionale. Colaborăm bine cu Suceava, care are 24 de produse şi Neamţul, care are 16. Condiţiile sunt mai stricte, reţeta trebuie să aibă vechime de 50-60 de ani, cantitatea să nu depăşească 400 kg/litri pe zi, cu excepţia procesării pâinii şi produselor de panificaţie, care nu trebuie să depăşească 800 kg pe zi”, a precizat Laurenţiu Precup, şeful DAJ Iaşi.

La noi în judeţ s-au acreditat până în prezent dulceaţa de nuci, zacusca de ghebe, zacusca de hribi şi zacusca de gogoşari şi vinete „Pofta focului”, produse de Gica Neamţu din Vişani, plăcintele „Poale în brâu” şi alivanca de la Cabană, păstramă de oaie de la Cimpoieşu şi chişca moldovenească şi chişca cu orez de la Marcel. Sunt în proces de acreditare produsele pastramă de porc coaptă, ceafă de porc afumată şi coaptă şi slăninuţă afumată, toate de la Fabrica de Fum şi produsul de panificaţie de la „Pâine cu Maia”. „Cel mai mare avantaj este protecţia pe care o asigură un astfel de produs, recunoscut la nivel naţional sau internaţional. Produsul respectiv nu mai poate fi copiat şi denumirea acestuia nu mai poate fi folosită de nimeni altcineva. Prin această certificare naţională ne protejăm şi ne facem cunoscute anumite produse care au o istorie de ani buni, pe care nu le lăsăm să se piardă şi, mai mult, protejăm economia  rurală din care provinEste o tendinţă care s-a dezvoltat la nivel internaţional, nu numai în România. E o formă de răspuns la produsele similare pe care le găsim în supermarketuri. Pe piaţa consumatorilor se observă o atracţie faţă de produsele mai puţin industrializate, faţă de acele alimente care sunt fie obţinute în cantităţi mai mici, fie răspund unor cerinţe de nişă”, a mai precizat directorul DAJ. La finalul evenimentului a avut loc o degustare a produselor enumerate mai sus, în prezenţa micilor procesatori.  „În ceea ce priveşte produsele tradiţionale, Iaşul are o evoluţie timidă. Potenţial însă există”, a concluzionat Marian Şerbescu, prefectul judeţului Iaşi.

Pentru ca un produs să fie tradiţional, numele lui trebuie să fie unic, trebuie să aibă descrisă metoda de producţie veche de generaţii, caietul de sarcini trebuie să fie însoţit, printre altele, şi de buletinul de analiză al produsului, fişa echipamentelor de producţie, schiţa spaţiului şi certificatul de înmatriculare la Registrul Comerţului. De la DAJ, dosarul ajunge la Ministerul Agriculturii pentru înscrierea în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale, apoi se eliberează documentul „Atestat produs tradiţional”.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/in-iasi-se-lucreaza-la-acreditarea-a-inca-patru-produse-traditionale–193112.html?fbclid=IwAR0XPAnAv9ZAzngSg-xQNbh-Puz5X2SJzXCp6KyAISDWP0WuRgoxjYYnWhE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *